Acum 15 ani Paul Buţa a avut prima expoziţie, în 1992, la Tecuci. Acum 18 ani a făcut prima mască. Atunci şi-a descoperit spontan vocaţia de creator de măşti. Este actor de când se ştie, adică din fire. Dar şi pasionat culegător de folclor. Cu traista în spinare a pornit pe uliţele satelor să cunoască obiceiurile moldovenilor la ei acasă. Acum 46 de ani s-a născut în Rai – satul Rai din judeţul Vaslui.

Câte măşti a făcut între timp nu ştie, este foarte greu să le ţină socoteala. Spre o mie în orice caz.

„Ştiu când am făcut-o pe prima. În 1989. Lucram la Casa de Cultură din Tecuci, făceam anchete folclorice cu doamna profesoară Mariana Chiriţă, şi am vrut să punem în scenă cu Ansamblul Folcloric „Doina Siretului” din Tecuci, pe care eu îl conduceam, câteva obiceiuri din zona noastră. Şi atunci, ca să punem un obicei de nuntă, ne trebuia o mască: dar de unde să iei aşa ceva? Şi a trebuit să merg la bătrâni, să-i întreb cum erau făcute, din ce. După ce am făcut două-trei măşti, m-am dus înapoi, la bătrâna care-mi povestise, să-i arăt: „Cam, aşa, mamă Safta?”. „Aşa, aşa. Ei, dar noi nu ne chinuiam să-i mai coasem şi nasul. Îi puneam o pătlăgică, că doar numai pentru o zi o foloseam oleacă ş-apoi îi dădeam foc”. Şi încet, încet, am aflat caracteristici şi tipologii de măşti.”

Măştile sunt un adevărat depozit de obiceiuri şi simboluri străvechi, pentru cine ştie să le descifreze. În culturile primitive au început prin a fi parte a ritualurilor ce trebuiau să protejeze oamenii şi obiectele împotriva demonilor, să le asigure bunăstarea. În timp, masca s-a transformat şi adaptat noilor condiţii de viaţă şi credinţe ale poporului. A combinat simbolurile păgâne cu cele creştine, a primit influenţe de la alte culturi, trecând treptat de la ritual la spectacol. Cu timpul, fiecare mască a devenit un personaj ce face parte dintr-un teatru popular sau alaiuri de măşti în care pantomima, strigăturile, poveştile şi personajele satului se întâlnesc într-un spectacol unic, spontan şi fascinant.

Masca înseamnă pentru fiecare altceva. Mai ales dacă depăşim o singură graniţă. Pentru că există o uriaşă diversitate de forme şi funcţiuni ale măştilor. De la cele primitive, până la cele tradiţionale, ele au în comun faptul că acoperă faţa ascunzând identitatea purtătorului şi dându-i posibilitatea să devină altceva sau altcineva, să interpreteze. Din dosul măştii omul poate deveni duh, animal, strămoş, alt om. Mascatul este mai mult decât un simplu actor, el se identifică total cu duhurile, vietăţile, personajele pe care le materializează. El îndeplineşte totodată un serviciu comunităţii, mediind între aceasta şi supranatural.

Pentru că este şi actor, toate măştile lui Paul Buţa sunt vii, adică se pot juca, nu sunt numai de decor. Pe lângă talent, trebuie să ştii semnificaţia lor originală şi să ai o cultură folclorică foarte vastă pentru a reuşi să faci măşti cu aşa o putere de expresie. Mai trebuie să cunoşti bine şi să ştii să aplici varietatea materialelor. Fibre textile, pănuşă, boabe de fasole, gheare de pasăre, tigve, pălării, blănuri care de fiecare dată se combină altfel, dând naştere unor personaje unicat.

“Secretul nu ţine doar de fabricarea în sine a măştii, ci de înţelegerea ei: trebuie să ştii semnificaţia ei originală. E adevărat că trebuie să faci măştile expresive, nu oricum: să faci un Hlizit, pe Proasta sau Prostul satului, pe Drac, în funcţie de gradul său: Sărsăilă, Tartorul dracilor, Michiduţă, Achiduţă.

Măştile mele sunt făcute numai din materiale tradiţionale: din pănuş, din împletituri, boabe de fasole, din gheare de pasăre. Materialele folosite nu sunt întâmplătoare. De exemplu, o mască de Babă sau de Vrăjitoare trebuie neapărat să aibă gheare de găină sau de pasăre, pentru că se spunea ca „râcâie pe gât”, adică face vrăji şi descântece.”

„La început, măştile aveau un rol ritual. Ca să fiu sigur că nu greşesc, că le fac ca-n vechime, am mers cu ele la o bătrână foarte pricepută în datini. Mama Safta Caramalău din Fundeni. I le-am arătat şi ea a zis că-i bine, că aşa erau şi în vremea tinereţilor ei.”

„Poate pentru că eu nu fac doar expoziţie cu ele, ci joc măştile, le cânt, le fluier, pentru mine sunt vii. Am fost şi la Carnavalul de la Veneţia, în patria măştilor şi am biruit până la urmă, au venit o mulţime de oameni să mi le vadă, da’ se uitau şi la mine că eram în costum popular şi-n ochinci, şi toţi veneau să vorbească cu mine. Am tras o fugă şi până la Roma, pe urmele lui Badea Cârţan, să sărut şi io opinca unui dac de pe Columnă, numai că n-am putut: e şi cam înaltă şi era şi în reparaţii.

La Veneţia, când mă vedeau cum sunt îmbrăcat, credeau ca sunt în costum de carnaval, şi eu le ziceam că nu, că-i naţional, şi eram fericit să le spun că-i din România. Cât despre măştile veneţiene, ele îs numa de carnaval, adică alt rost nu au decât să acopere faţa, să o ascundă, n-au altă semnificaţie, pe când la noi, masca tradiţională este altceva. Adevărat, şi la noi, în ziua de azi, masca e doar un decor de perete, dar în vechime avea semnificaţii mitologice importante. Succesul măştilor făcute de mine nu este succesul meu personal, este succesul măştilor româneşti tradiţionale. Eu nu fac decât să le reamintesc oamenilor adevărata lor frumuseţe şi semnificaţie.”

Măştile lui stau mândre în muzee, colecţii sau expoziţii din România, Franţa, Italia, Belgia, Anglia, Germania, Australia, America, Suedia şi alte meridiane şi au fost jucate de numeroase ansambluri folclorice şi grupuri de copii din sudul Moldovei.